Dacă în multe localităţi din România, sporul natural este unul negativ (mai multe persoane decedate într-un an decât născute), la Râșnov situaţia este diferită. Astfel, în 2018 au fost înregistrate 164 de decese și 223 de nașteri – spor natural pozitiv de 59 de persoane. În anul

2019, la nivelul orașului Râșnov erau înregistrați 18.453 de locuitori. Numărul de nașteri a ajuns la 213, din care 43 au fost înregistrate direct la Primăria Râșnov și 170 la alte primarii. Comparativ cu 2018, anul trecut s-au înregistrat 92 de decese. Numărul căsătoriilor la Râșnov a ajuns la 127, iar cel al divorțurilor la 76, din care 2 au fost înregistrate la Primăria Orașului Râșnov, 46 la birouri notariale, 24 prin hotărâri judecătorești și 4 cu aprobarea D.E.P.A.B.D. București.

Până la jumătatea anilor 2000, Râșnovul era un „oraș mort”, din care locuitorii plecau, cu atât mai mult cu cât unele fabrici construite înainte de Revoluţie au fost închise. În ultimii ani, însă, trendul e unul inversat. Astfel, potrivit datelor oficiale, în anul 2014, orașul avea 17.412 locuitori, în 2015 a ajuns la 17.659, iar în anul 2016, la 17.863. În anul 2017 a fost depășit pragul de 18.000, orașul ajungând la 18.076 de locuitori, iar în 2018, populaţia a crescut cu 221 de persoane, ajungând la 18.297 de persoane, înregistrate la dată de 31 decembrie. Trendul crescător s-a menținut și anul trecut, când s-a înregistrat o populație de 18.453 de persoane.

Oraşul Râșnov

Lasă un răspuns