Icarii moderni vor ajunge săptămâna aceasta la Râşnov! Federaţia Internaţională de Schi a decis să acorde în acest an României organizarea a două etape ale uneia din cele mai urmărite întreceri din sporturile de iarnă şi, astfel, cea mai importantă competiţie masculină de sărituri cu schiurile, Cupa Mondială, ajunge în premieră la Râşnov, în această săptămână (20 – 22 februarie). Judeţul nostru urcă astfel pe cea mai înaltă treaptă a organizării de evenimente în această disciplină, care la rândul ei se află în faţa unui moment cu totul special: etapa cu numărul 1.000 de la înfiinţare.
„Este, fără îndoială, un eveniment la care nici cei mai împătimiţi iubitori ai acestui sport nu visau în urmă cu câţiva ani. Un adevărat «Oscar» al săriturilor cu schiurile”,
ne-a declarat Puiu Gaspar, secretar general al Federaţiei Române de Schi Biatlon (FRSB).
„Este o mare bucurie ca iubitorii din România ai acestui sport, săriturile cu schiurile, să aibă şansa de a vedea pe viu o astfel de competiţie desfăşurată în ţara noastră. Este un eveniment care mă bucură, este un eveniment care demonstrează că, în decursul timpului, s-au făcut paşi importanţi, faptul că am câştigat credibilitate din partea forurilor internaţionale”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
„Ceea ce mă bucură foarte mult este că au venit toţi sportivii importanţi. Primele 6 poziţii sunt deja anunţaţi la Râşnov şi atunci înseamnă că tot ceea ce am făcut noi în decursul timpului a fost un lucru bun, un lucru bine făcut”, a spus primarul din Râşnov, Liviu Butnariu.
mai mult la bzb.ro