Parcarea era absolut necesară deoarece acum în zonă sunt mai puţin de 100 de locuri, iar în weekend şoferii îşi lasă maşinile în stradă şi încurcă circulaţia pe DN1E care leagă Râşnovul de Poiana Braşov.
Noua parcarea va avea 184 de locuri şi va fi amplasată la baza Cetăţii Râşnov în zona vechiului poligon. Licitaţiaa fost deja lansată, iar valoarea investiţiei se ridică la 2,78 milioane de lei, din bugertul Primăriei Râşnov. Lucrările vor dura patru luni. „Aşteptăm ofertele de la constructori până în data de 17 august şi sperăm să finalizăm procedura cât mai repede, astfel încât să demarăm în acest an lucrările, fiindcă numărul turiştilor care ajung la Râşnov este într-o continuă creştere şi vrem să aibă parte de cele mai bune condiţii. Parcarea va fi amplasată lângă fostul poligon, unde în prezent se desfăşoară diverse evenimente artistice şi culturale, astfel că va exist un acces facil către toate obiectivele turistice din zonă”, a declarat Liviu Butnariu, primarul din Râşnov, citat de bzb.ro. Cetatea Râşnov şi Parcul cu Dinozauri sunt cele mai vizitate obiective turistice din Braşov după Castelul Bran. În 2016 au avut împreună aproape un million de vizitatori.