Pepinierele Râşnovului, pe excedent din acest an

0
772

Ocolul Silvic al Oraşului Râşnov este capabil, după o muncă ce a durat ani de zile, să facă plantări doar din fonduri proprii, fără a mai fi nevoit să cumpere puieţi. Acest deziderat a fost atins în principal după ce pepinierele de la Valea Popii şi Valea Lungă au început să producă suficient, încât să acopere nevoile pe care le au pădurile aflate în administrarea Ocolului.

„În 2017 vom ajunge să putem face plantările, acolo unde este necesar, numai din fondul propriu, fără a mai fi nevoiţi să cumpărăm. Ar trebui să facem plantări pe o suprafaţă de 6-7 hectare, adică undeva în jur de 35.000 de puieţi, iar capacitatea pepinierelor de la Valea Popii şi Valea Lungă este de peste 50.000 de puieţi”, ne-a spus ing. Gheorghe Puiu, şeful Ocolului Silvic Râşnov.

Pepiniera cantonală de la Valea Popii are o suprafaţă de 10 ari, unde se află la acest moment, în primul an de cultură, aproximativ 3.000 de puieţi de paltin şi 10.000 de puieţi de molid, iar în al doilea an de cultură sunt 3.000 de paltin şi 25.000 de molizi.  „Ciclul unui puiet începe odată cu planta-rea sa în solar, unde trebuie să stea un an de zile. După aceea, el este mutat în pepinieră, iar după alţi doi ani este dus în pădure, acolo unde sunt necesare plantări”, a explicat ing. Gheorghe Puiu.

Untitled-8

În pepiniera de la Valea Lungă (inves-tiţie recentă, realizată cu fonduri europene aduse la Râşnov pe un proiect al Primăriei localităţii) sunt aproximativ 25.000 de puieţi de molid, care în această toamnă vor putea fi plantaţi în pădurile din împrejuri-mile Râşnovului, la fel ca puieţii de aceeaşi vârstă de la Valea Popii. De asemenea, în solarul de la Valea Lungă se află aproximativ 60.000 de molizi, care după ce îşi vor face ciclul de 3 ani, vor putea fi la rândul lor plantaţi în pădure, pe o suprafaţă de circa 12 hectare.

mai mult la :

http://www.bzb.ro/stire/pepinierele-rasnovului-pe-excedent-din-acest-an-a101563

Lasă un răspuns