nȘeful CNAIR: Lucrările la sectorul de autostradă Râșov-Brașov ar putea începe anul acesta

0
1111

Prezent la emsiunea Capital TV, Ștefan Ioniţă, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunţat că printre priorităţile instituţiei pe care o conduce se află şi autostrada Comarnic-Braşov.

În acest moment, trei din cele cinci loturi ale autostrăzii au nevoie de completări ale studiilor de fezabilitate, iar pentru un alt tronson o primă licitaţie de achiziţie a lucrărilor a fost anulată. În schimb, lotul 5, sectorul de autostradă care ar urma să facă legătura între Râşnov şi Braşov, se află într-o etapă avansată, fiind posibil ca lucrările să înceapă chiar de anul acesta.

 „Avem în acest moment în procedură de achiziţie publică lotul 5, sper să avem comunicarea unui câştigător al licitaţiei în luna aprilie. Vorbim despre sectorul Braşov-Râşnov şi sectorul de legătură la DN 73”,  a declarat directorul CNAIR.

mai mult la :  www.capital.ro

Lasă un răspuns