Primarul… altora: PSD renunţă la propriul candidat şi va face campanie pentru PER la Râşnov

0
772

PSD a renunţat la nominalizarea pentru funcţia de primar la Râşnov şi va susţine candidatul PER-ului (Daniel Diaconu), acord aprobat şi care urmează a fi anunţat duminică, la organizaţia Braşov. Membrii PSD Râşnov îl desemnaseră candidat pentru alegerile parţiale din 11 iunie pe Marius Lungu, cel care a candidat pentru postul de primar la Râşnov şi la alegerile din 2016, clasat pe locul 3, la o diferenta de 113 voturi de Daniel Diaconu, candidat si el, tot din partea PER.

Primar in 2016 a fost ales Adrian Vestea (PNL, al patrulea mandat), cu 56,86% din voturi, urmat la o diferenta de 40% de ceilalti contracandidati, de Diaconu Daniel – 16,06%, Lungu Marius (PSD) – 14,31%, Botean Marian (MSL) – 5,33%, Liurca Bogdan (ALDE) – 2,63%, Frentiu Ioan (PND) – 2,62%, lista fiind inchisa de independentul Pirvu Ionel – 2,15%.

Adrian Veștea a renunțat la postul de primar în favoarea funcției de președinte al Consiliului Județean Brașov, acesta fiind si motivul pentru organizarea alegerilor din 11 iunie 2017.

Alianța politică care să susțină un candidat PER pentru Primăria Râşnov la aceste alegeri va fi semnată de ecologişti cu PSD, dar si cu ALDE şi Mișcarea Social-Liberală (formațiune înființată în plan local, la alegerile locale de anul trecut).Şi la ALDE, anterior înţelegerii, fusese nominalizat un candidat al partidului, Nicolae Râsnoveanu.

mai mult la :  www.bzb.ro/stire/primarul-altora-psd-renunta-la-propriul-candidat-si-va-face-campanie-pentru-per-la-rasnov-a111368

Lasă un răspuns