Proiectul depus de către Primăria Râșnov în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru reabilitare Cetăţii a fost declarat eligibil, după evaluarea dosarului. Viceprimarul Râșnovului, Liviu Butnariu, a precizat că, în această perioadă, Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru efectuează evaluarea economică, iar în perioada următoare s-ar putea desfăşura chiar și vizita în teren.
„Au fost depuse destul de multe cereri de finanţare pentru reabilitarea zonelor istorice şi, având în vedere că resursele financiare sunt limitate, concurenţa este destul de mare, dar sperăm ca proiectul nostru să treacă cu brio”, a precizat Liviu Butnariu.
Proiectul „Restaurarea, conservarea şi valorificarea durabilă a Cetăţii Râşnov – Incinta de Vest – şi crearea infrastructurii conexe” a fost depus pe Programul Operaţional Regional, Axa 5.1, iar de la bugetul local urmează a se asigura doar cota de 2% din valoarea eligibilă, ce revine beneficiarului, respectiv Oraşul Râşnov, a cărui valoare este estimată la suma de 3.689.848 de euro.
mai mult la : bizbrasov.ro