Cronologic aflăm atestarea din Tăblițele de la Sinaia, în lucrarea Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb? de Romalo Dan. A II-a atestare îi aparține geografului Ptolemeu în lucrarea Geografia, cu numele complet Orientarea geografică (Γεωγραφικὴ Ὑφήγησις, Geografikí Yfígisis), aprox. 150 d. H., Alexandria.
În Antichitate a existat Castrul roman Cumidava, situat la 4 km nordvest de Râșnov. Săpăturile arheologice au scos la iveală în interiorul castrului fragmente de ziduri, fragmente de teracotă sigilată și o figurină din lut care o reprezintă pe Venus, numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și fertilității.
În intervalul 1211-1225, în timpul domniei regelui Andrei al II-lea al Ungariei, cavelerii teutoni au edificat prima biserică, lăcaș cu hramul Sfântul Gheorghe. Biserica a fost construită la poalele cetății Râșnov, lângă unicul turn de observație aflat acolo, turn desființat din sec. XIX.
În secolul al XIII-lea Țara Bârsei a fost colonizată cu populații germanice denumite „sași”, deși majoritatea proveneau din vestul Sfântul Imperiu Roman, din valea Rinului. În anul 1427 Râșnovul și cetatea sa au fost vizitate de împăratul Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, care a acordat așezării dreptul de a ține târguri.[4] Cu timpul localitatea a dobândit importanță comercială, fiind al doilea târg ca mărime din Țara Bârsei. Apar breslele dintre care cele mai importante sunt cele ale lemnarilor, țesătorilor și sticlarilor (de aici toponimul Valea Glăjeriei).
În 1600, după Bătălia de la Mirăslău, trupele lui Mihai Viteazul au jefuit localitatea, fără să reușească cucerirea Cetății Râșnov. Pastorul Paul și fiul său au fost uciși de mercenari.[5] Mihai Viteazul a acordat privilegii bisericii ortodoxe Sf. Nicolae din Râșnov, în documentele cancelariei sale numind așezarea „oraș al domniei mele”.
Însă nu întotdeuna viața locuitorilor a fost ușoară în Râșnov, dat fiind că se afla pe drumul ce lega Țara Bârsei de Pasul Bran, pe unde adesea cetele turce și tătare năvăleau în așezare și distrugeau tot ce râșnovenii construiseră. Astfel s-a hotărât construirea Cetății Râșnov, în prezent simbol al orașului și atracție turistică.
După Primul Război Mondial, cadrul geografic favorabil oferă Râșnovului o nouă oportunitate economicǎ: turismul. Statutul de stațiune climaterică a fost primit de comuna Râșnov în anul 1929. În perioada comunismului, pentru Râșnov opțiunea autorităților a fost industrializarea, statul construind cartiere de locuințe pentru cei veniți să ocupe locurile de muncă, iar comuna Râșnov a devenit oraș în anul 1950.
