Redeschiderea Cinematografului din Râşnov, primită cu entuziasm mai ales de copiii din oraş

0
748

După ani buni în care a funcţionat doar în perioada festivalurilor din sezonul estival, cinematograful „Amza Pellea” din Râşnov este deschis după un program săptămânal, cu filme proiectate în fiecare weekend. Reinaugurarea, primită cu entuziasm mai ales de copiii din oraş, a avut loc vineri seară.

„Vom avea filme în fiecare vineri, sâmbătă, de la ora 19.00, respectiv duminică, de la ora 17.00. Ne gândim şi la piese de teatru de păpuşi, care ar putea avea loc tot duminica, în ziua dedicată filmelor pentru copii. Cei mici sau părinţii îşi pot exprima dorinţa în acest sens printr-un formular care îi aşteaptă la Primărie începând de miercuri, 3 mai. Îi aşteptăm şi pe copii şi pe adulţi în fiecare weekend”, a declarat Liviu Butnariu (foto), viceprimarul oraşului Râşnov.

Intrarea la proiecţii este liberă, iar reprezentanţii autorităţilor locale speră ca publicul râşnovean să redescopere pasiunea pentru cinematografie.

„Mă bucur foarte mult că s-a reuşit redeschiderea cinematografului, pentru început cu un program de weekend, trei zile. Eu sunt râşnovean de doi ani de zile, scenograf de meserie, mă bucur că fenomenul cinematografic în Râşnov începe să se dezvolte şi în afară de festivalurile din timpul verii, unde publicul era învăţat cu proiecţiile de film. Prin această redeschidere a cinematografului şi în altă perioadă, sper ca râşnovenii să guste din fenomenul numit cinema, proiecţii de film pentru copii, pentru adulţi, filme nu numai americane ci şi din alte cinematografii, cum sunt cea franceză sau românească”, a explicat Bodgan Ionescu, coordonator de evenimente la cinema „Amza Pellea”.


Pe viitor, se doreşte ca la Râşnov să fie formate cluburi de film şi teatru, ambele destinate în primul rând copiilor, dar şi includerea cinematografului în reţeaua Europa Cinemas. „Acest lucru ar însemna mai multe oportunităţi de dezvoltare al activităţii şi a infrastructurii. Redeschiderea cinematografului este un moment important, pentru că acest loc trebuie să găzduiască multe activităţi culturale în comunitate”, a spus şi Mihai Dragomir, preşedintele Asociaţiei Mioritics, partener al Primăriei Râşnov în acest proiect.

mai mult la :   www.bzb.ro/stire/redeschiderea-cinematografului-din-rasnov-primita-cu-entuziasm-mai-ales-de-copiii-din-oras-a111208
 

Lasă un răspuns