Sfântul Nicolae a fost sărbătorit la Râşnov cu o procesiune care datează din 1890

0
782

Hramul celor două biserici „Sfântul Nicolae” din Râşnov a fost celebrat miercuri, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente religioase de peste an din oraş. Ca în fiecare început de iarnă, pe 6 decembrie, la biserica nouă, enoriaşii s-au adunat în număr mare, iar liturghia a fost slujită de către preoţii ambelor parohii, părintele Dorin Şerban, respectiv părintele Vasile Radu Bogdan.
„Ne-a rânduit Dumnezeu să ne putem aduna şi în acest an, cu prilejul hramului, zi de mare sărbătoare pentru credincioşii parohiilor noastre. Mulţumim autorităţilor locale pentru tot sprijinul acordat celor două biserici, la fel cum trebuie să mulţumim şi enoriaşilor. Tuturor ce poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae le urăm un călduros «La mulţi ani!» şi le dorim sănătate fericire şi să trăiască mulţi şi fericiţi ani!”, a spus pr. Bogdan Radu, de la Parohia Râşnov I.

Cu prilejul hramului, Râşnovul a primit şi mesajul Înalt Prea Sfinţiei Sale, Laurenţiu Streza, arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, iar apoi s-a oficiat un parastas pentru cei plecaţi dintre noi.
Ceremonia s-a încheiat cu procesiunea care datează încă din 1890, biserica fiind înconjurată de toţi credincioşii prezenţi, iar icoana Sfântului Ierarh Nicolae fiind purtată de către primarul Liviu Butnariu şi Gheorghe Cristolovean, director al societăţii Transgaz. „Este o zi specială pentru comunitatea noastră, un obicei păstrat de generaţii întregi. Oamenii au participat ca de fiecare dată în număr mare şi m-am bucurat să văd acest lucru. «La mulţi ani!» tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae, dar în aceeaşi măsură tuturor râşnovenilor”, a declarat primarul Liviu Butnariu.
Situată la o culme de deal distanţă de cetatea medievală şi considerată prima ctitorie a Basarabilor în Transilvania, „Biserica românească de piatră” sau Biserica „Sfântul Nicolae” a fost construită în 1384, fiind cel mai vechi edificiu ortodox din Ţara Bârsei. A fost secole de-a rândul, central cultural şi spiritual al comunităţii, însă spaţiul a devenit insuficient pentru o comunitate devenita majoritară în Râşnov după anul 1850. Astfel, în perioada 1875-1878 a fost ridicată biserica nouă.

http://www.bzb.ro/stire/sfantul-nicolae-a-fost-sarbatorit-la-rasnov-cu-o-procesiune-care-dateaza-din-1890-a119373

Lasă un răspuns