Start lansat pentru râșnoveni

0
768

A început sezonul 2017-2018 al Ligii a treia de fotbal. În primul meci al seriei I, Olimpic Cetate Râșnov s-a impus în deplasare în fața formației CSM Pașcani. Trupa condusă de Dan Bona și Vasile Tatarciuc nu a avut probleme în Moldova și a câștigat toate cele trei puncte în urma victoriei cu scorul de 4-1 (2-0).

Râșnovenii au dominat prima parte a jocului și au reușit să puncteze de două ori chiar înainte de pauză. Vlad Boția în minutul 43 și Diego Alupoaie în minutul 45 au punctat pentru echipa brașoveană. După odihnă, Nicolae Mariean a dus scorul la 3-0 și jocul era terminat. Gazdele au redus din handicap în minutul 52 prin Pătrașcu, dar patru minute mai târziu, Emanule Popa a restabilit diferența. S-a terminat 4-1 pentru Olimpic Cetate Râșnov care a pornit cu dreptul în noul sezon.

Cea de-a doua reprezentantă a județului în seria I din Liga a treia, AFC Hărman, va juca astăzi, de la ora 18.00, în deplasare contra celor de la AFC Odorheiu Secuiesc.

http://brasovtv.com/index.php/sport/6262-start-lansat-pentru-rasnoveni

Lasă un răspuns