Ziua Mondială a Zăpezii, sărbătorită la Râșnov

0
840

Râșnovul celebrează și în acest an Ziua Mondială a Zăpezii, la Baza Olimpică a Sporturilor de Iarnă de pe Valea Cărbunării.

Primăria orașului, în colaborare cu Federația Română de Schi și Biatlon și cu Clubul Olimpic Sportiv „Cetate” Râșnov organizează în 14 și 15 ianuarie, sub egida Federației Internaționale de Schi, o serie de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Zăpezii.

Astfel, sâmbătă, 14 ianuarie, începând cu orele 10.00, vor avea loc Cupa Cetate Râșnov la biatlon, copii și cadeți, proba individuală (concurs cu caracter republican), un concurs de schi fond pentru copii, cu start în bloc, iar la final festivitate de premiere.

Duminică, 15 ianuarie, tot de la orele 10.00, se vor desfășura Cupa Cetate Râșnov la biatlon copii și cadeți – proba scurtă, concursul de sărituri cu schiurile, pentru copii și cadeți, de la trambulinele K15 – K35 și jocuri și concursuri pe zăpadă, cu participarea elevilor din școlile râșnovene. NU în ultimul rând, va avea concursul național al veteranilor – patrule.

„Ziua Mondială a Zăpezii se desfășoară în țări din întreaga lume, sub patronajul Federației Internaționale de Schi și are rolul de a-i motiva pe copii să practice sporturile de iarnă, dar și de a promova aceste activități în rândul tuturor grupelor de vârstă, ca un mod sănătos și antrenant de petrecere a timpului liber. Prin tradiția sa, rezultate, bază de selecție, dotări, era firesc ca Râșnovul să se alăture acestei sărbători mondiale, lucru pe care l-a făcut de acum câțiva ani. De la copii până la veterani, râșnovenii iubesc și practică sporturile de iarnă. O dovadă în plus în acest sens este faptul că la această ediție a Zilei Mondiale a Zăpezii mizăm pe participarea a circa 1.500 de copii și adolescenți, cărora li se vor adăuga părinții și chiar bunicii”, a declarat viceprimarul orașului, Liviu Butnariu, care îndeplinește atribuțiile de primar.

sursa :  newsbv.ro

Lasă un răspuns