„Povestea unui steag”, rescrisă la Râşnov

0
596

În Grădina Cetăţii, râşnovenii şi turiştii vor confecţiona un tricolor de mari dimensiuni. Anul acesta, copii îşi vor putea petrece toată vacanţa de vară la cetate.

Şi în acest an, Cetatea Râşnovului, chiar dacă va intra într-un amplu proces de restaurare, va fi „plină de viaţă”. Mai exact, joi, într-o conferinţă de presă, primarul oraşului, Liviu Butnariu, a prezentat două dintre evenimentele culturale care vor cuprinde şi activităţi în cetate. „În prima zi de vacanţă va începe a IX-a ediţie a Festivalului «Jocmania», care se va desfăşura în perioada 17 – 24 iunie. În cadrul acestui festival se vor desfăşura mai multe ateliere de lucru, dar vor fi şi proiecţii de film sau alte spectacole destinate celor mici.  Unele ateliere se vor desfăşura Centrul  Schubz, iar altele în Grădina Cetăţii”, a precizat primarul.
Din 1 iulie, va începe un alt proiect, în premieră pentru Râşnov, respectiv „Vacanţa Altfel” care se va desfăşura timp de 55 de zile, în perioada 1 iulie – 31 august (cu o pauză de câteva zile, când se va desfăşura Festivalul de Film şi Istorii), între orele 10.00 – 13.00 şi 14.00 – 19.00.

În cadrul acestui proiect vor fi 220 de ateliere, câte 4 pe zi, iar potrivit estimărilor primarului Râşnovului, la aceste activităţi vor participa în jur de 2.200 de persoane. Tot în cadrul acestui proiect vor exista şi manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Astfel, se va publica o carte, „Povestea unui steag tricolor – 1918”, în 2.000 de exemplare, scrisă de Ioan Ion Diaconu, cunoscut istoric şi om de radio. Volumul conţine o povestea unui steag inedit din localitatea Lupşa (Munţii Apuseni), făcut de femeile din localitate într-o singură noapte, pentru ca a doua zi, dis-de-dimineata, oamenii să meargă la Alba Iulia, pentru a pecetlui unirea din 1918. Steagul era inedit datorită culorilor, materialele textile folosite provenind de la toţi oamenii din acel sat. „Noi am decis sa folosim această întâmplare ca inspiraţie pentru activităţile de celebrare a Centenarului la Cetatea Râşnov. Astfel, în grădina cetăţii se va amenaja o instalaţie interactivă «Povestea unui steag tricolor – 2018». Vor fi amplasate panouri din lemn pe care vizitatorii vor putea lipi bucăţi de material textil (roşii, galbene şi albastre) şi, treptat, să formeze un steag tricolor imens, cu lungimea de 24 metri şi înălţimea de 2 metri. Panourile din lemn vor fi modulare astfel încât să poată fi extins acest steag în orice moment şi chiar transportat în altă locaţie la finalul proiectului”, a explicat Liviu Butnariu.

Ambele evenimente sunt de Primăria Oraşului Râşnov, în parteneriat cu Asociaţia Mioritics. Sumele necesare desfăşurării Festivalului „Jocmania” vor fi asigurate de la bugetul local, iar „Vacanţa altfel” beneficiază de o cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Brașov, prin programul de finanţare a evenimentelor culturale.

 

http://www.bzb.ro/stire/povestea-unui-steag-rescrisa-la-rasnov-a125750

 

Lasă un răspuns