Dino Parc Râșnov aniversează trei ani de zâmbete oferite și primite, iar pentru a sărbători îi invită pe cei mici și cei mari să se bucure de un concert al trupei Garșca Zurli.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 iunie 2018, între orele 12.00 şi 13.00, iar biletele pot fi achiziţionate de la intrarea în parc, telefonic pentru grupuri la 0741.208.711 sau online, pe bilete.ro.
Preţul unui bilet pentru copii peste 3 ani este de 22 de lei, iar pentru adulţi 28 de lei. Biletele pentru accesul în parc sunt aceleași ca și pentru spectacol. Nu se percep alte taxe!
Dino Parc Râşnov, unul dintre cele mai mari parcuri cu dinozauri din sud-estul Europei, care se întinde pe o suprafaţă totală de 1,4 hectare şi găzduiește 46 de dinozauri în mărime naturală, atestaţi ştiinţific. Căsuţe în arbori, un cinematograf 9D, tiroliene şi multe alte surprize completează traseul spectaculos care urmează evoluţia istorică a dinozaurilor.
Dino Parc Râşnov este un proiect inedit și ambiţios care sprijină turismul din zona Braşov-Râşnov. A devenit o atracţie atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, pentru că vizitatorii îşi pot petrece timpul în aer liber înconjuraţi de dinozauri atestaţi ştiinţific şi coloraţi natural.
Dinozaurii au fost construiţi în România, cu sprijin tehnic şi ştiinţific din partea unei echipe care conduce un parc similar în Germania.