Preşedintele PSD Râşnov demisionează din funcţie şi candidează independent la Primărie

0
640

Preşedintele organizaţiei PSD Râşnov, Marius Lungu (foto), a anunțat că îşi dă demisia din funcție a de președinte al organizației PSD Râșnov, funcție în care a fost ales la Conferința Locală din 5 septembrie 2015.

„Decizia mea este cauzată de hotărârea Comitetului Executiv al Organizației Județene Brașov a PSD din 06.05.2017, prin care s-a stabilit ca PSD, cel mai mare partid din România și învingător în alegerile parlamentare de anul trecut, să nu desemneze un candidat propriu la Primăria Râșnov în alegerile parțiale din 11 iunie 2017, ci să susțină candidatul unui partid net inferior ca ordin de mărime și care, practic, nu contează în Râșnov.

Consider, ca și mulți alți social-democrați, că susținerea unui candidat membru al altei formațiuni politice decât PSD este o jignire pentru partidul nostru, pentru liderii acestuia de la nivel central și, nu în ultimul rând, pentru membrii PSD din Organizația Locală Râșnov, în condițiile în care, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, PSD a câștigat la Râșnov cu un scor de aproximativ 40%, spre deosebire de PER sau ALDE care, în această localitate, nu au atins nici măcar pragul electoral.
Faptul că, pentru prima dată, PSD nu are candidat propriu la funcția de primar al Râșnovului este revoltător și anulează, practic, munca membrilor organizației noastre în alegerile locale și parlamentare.


Din punctul meu de vedere, această alianță PSD-PER-ALDE nu va da rezultatul scontat de cei care au pus-o în practică, în schimb va produce grave prejudicii de imagine PSD și în special organizației locale Râșnov a partidului nostru”, spune Marius Lungu.

Totodată, acesta a anunţat că îşi va depune candidatura independentă la funcția de primar al orașului Râșnov.

mai mult la :   www.bzb.ro/stire/presedintele-psd-rasnov-demisioneaza-din-functie-si-candideaza-independent-la-primarie-a111374

Lasă un răspuns