Cetate Rîşnov a rămas fără un jucător de bază

0
763

Fundaşul George Vlăsceanu a plecat în Germania unde şi-a găsit un loc de muncă
• Rîşnovenii au reuşit să-l transfere pe Ciprian Vasilache, golgheterul lui ACSM Codlea

După ce luni a sunat adunarea la Cetate Rîşnov, antrenorul Dan Bona a fost nevoit să amîne startul pregătirilor pînă miercuri, asta pentru că la stadion sînt ample lucrări de renovare la vestiare. Pînă acum, oficialii echipei au reuşit un singur transfer, cel al atacantului Ciprian Vasilache, golgheterul celor de la ACSM Codlea în turul campionatului Ligii a 4-a cu 12 goluri. O revenire importantă în lotul echipei rîşnovene este cea a fundaşului central Vlad Potecu, cel care în finalul sezonului trecut a fost plecat în Anglia.

În schimb, o pierdere importantă pentru Cetate Rîşnov este cea a fundaşului dreapta George Vlăsceanu (foto), cel care la sfîrşitul anului trecut a plecat la muncă în Germania! George Vlăsceanu (27 de ani) a semnat în vara trecută cu FC Braşov, dar a fost nevoit să plece după doar cîteva etape la Cetate Rîşnov. „Sincer, chiar nu credeam că angajamentul meu cu FC Braşov se va termina atît de repede. Am venit cu sufletul deschis aici şi chiar mi-am dorit să joc pentru FC Braşov. Asta e viaţa, am bifat şi eu o lună la FC Braşov“, spunea Vlăsceanu după despărţirea de FC Braşov. La sfîrşitul acestei săptămîni, elevii lui Dan Bona vor participa la Cupa Cetate Rîşnov, un turneu de fotbal în sală.

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=sport&s_id=166556&Cetate-Risnov-a-ramas-fara-un-jucator-de-baza

Lasă un răspuns