De ce se lucrează „cu încetinitorul” pe DN 73? Modernizarea DN 73, care trece prin zona turistică Râşnov-Bran-Moieciu, un cosmar

0
716

Reprezentanţii CNAIR şi ai constructorii, chemaţi la apel de prefect, să dea explicaţii braşovenilor despre „istoricul” coşmar al şoferilor.

Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov şi constructorul , Asocierea Azvi SA – Straco Grup SRL – Piomar Development – Tractebel, au prezentat, într-o conferinţă de presă, stadiul lucrărilor de modernizare a segmentului din judeţul Braşov al DN 73, după ce şoferii au reclamat de nenumărate ori modul în care evoluează lucrările.

De altfel, la conferinţă a participat şi prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, care a precizat că toată „toată lumea a fost deranjată în cursul verii de lucrările efectuate pe acest sector de drum. M-ar bucura dacă firma care realizează lucrările ar face astfel încât lucrările să fie executate în termen”.

Proiectul de modernizare a DN 73 (Piteşti – Braşov) este derulat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar sucursala din Braşov monitorizează efectuarea lucrărilor şi raportează săptămânal derularea acestora la Bucureşti. Potrivit datelor disponibile pe site-ul CNAIR, în luna august, artera, cu o lungime totală de 103,25 km, era modernizată în proporţie de 28%, iar potrivit aceleiaşi surse, ar trebui să fie gata în 31 decembrie 2018, după ce, de-a lungul anilor, au fost anunţate mai multe termene limită.

mai mult la  http://www.bzb.ro/stire/de-ce-se-lucreaza-cu-incetinitorulpe-dn-73-a116054

Lasă un răspuns