Doi miniştri în vizită la BRAŞOV, pentru susţinerea unui candidat la Primăria Râşnov, dar şi a turismului local

0
833

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, s-au deplasat astăzi la Braşov, pentru a participa la două evenimente.

În primul rând, cei doi membri ai Guvernului Grindeanu vor răspunde invitaţiei Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Pro Invest, la o conferinţă de presă prilejuită de întâlnirea de lucru cu tema „Turismul încotro?”. Ora 15.00.

Potrivit preşedintelui Pro Invest, Ciprian Vişan, temele care vor fi abordate în cadrul întâlnirii se vor referi la măsurile privind dezvoltarea turismului în judeţul Braşov sub aspect legislativ, competiţional sportiv şi prin prisma dezvoltării investiţiilor existente şi atragerii de investiţii noi.

Mai pe seară, după ora 16.00, oficialii se vor deplasa la Râşnov, pentru o întâlnire cu cetăţenii locului, cei doi miniştri arătându-şi astfel susţinerea pentru candidatul la Primăria Râşnov, ecologistul Daniel Diaconu, din partea Alianţei Râşnovul Tău (formată din membrii locali PSD, ALDE, PER, MSL), deşi campania electorală înaintea alegerilor locale parţiale din 11 iunie începe abia în 27 mai.

Se poate spune că ecologistul Daniel Diaconu „a furat” startul în campanie?

„Absolut deloc… Startul a fost furat de cealaltă echipă, în momentul în care a pus deja în oraş, de două săptămâni chiar, afişe şi alte materiale de campanie. Aşadar, va fi o întâlnire la cinematograful din oraş cu râşnovenii care vor să participe”, a afirmat Diaconu.

Detalii despre vizita miniştrilor la Râşnov aflaţi urmărind primul material video ataşat…

Tot pentru sporirea şanselor lui Diaconu la funcţia de primar al Râşnovului, preşedintele PRM Braşov, Vasea Carchelan şi-a anunţat la rândul său susţinerea.

Declaraţia în acest sens făcută la sediul PER Braşov, în al doilea material video ataşat…

Amintim că până la această oră, sunt trei candidaţi cunoscuţi pentru Primăria Râşnov: Liviu Butnariu (PNL), Daniel Diaconu (ART) şi Marius Lungu (indepentent). Al patrulea candidat este din partea PMP, însă numele acestuia nu a fost încă dezvăluit.

sursa :   www.mytex.ro/stiri/177-politic/550489-video-doi-ministri-in-vizita-la-brasov-pentru-sustinerea-unui-candidat-la-primaria-rasnov-dar-si-a-turismului-local.html

Lasă un răspuns