Peste doi ani, cetatea Râşnov va arăta complet diferit

0
820

Licitaţia pentru proiectarea şi reabilitarea cetăţii Râşnov a fost finalizată, a anunţat sâmbătă primarul localităţii, iar proiectul în valoare de 16 milioane de lei va fi executat în doi ani.

Primarul Liviu Butnariu a declarat: „Anul acesta, pe lângă sărbătorirea zilelor oraşului, am sărbătorit şi zece ani de la recuperarea cetăţii de la un aşa-zis investitor. Avem finalizată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării cetăţii, pe fonduri europene, în valoare de 16 milioane de lei. Mergeţi să vedeţi cetatea acum, pentru că peste doi ani, când va fi finalizată, o să vedeţi o cu totul altă cetate”.

Licitaţia a fost finalizată joi, a precizat Butnariu pentru News.ro, iar în prezent rezultatele sunt analizate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). După încheierea acestei etape, firmele care au depus oferte vor fi înştiinţate privind rezultatul, iar dacă nu există contestaţii, în termen de cinci zile va fi semnat contractul.

„Proiectul presupune consolidarea clădirilor din cetate, a imaginilor de pe ele, vor fi create spaţii pentru expoziţii şi va fi asigurată alimentarea cu electricitate a lor”, a adăugat el.

Prezent la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, edilul a mai vorbit despre un proiect – reabilitarea Casei de Cultură, pentru care primăria a realizat un studiu de fezabilitate. Pe 15 august, acesta va fi depus pentru fonduri europene, iar valoarea lui este de 3,5 milioane de euro.

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov a debutat vineri seară cu o dezbatere la care a participat preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, şi cu proiecţia filmului „Moartea lui Stalin”, de Armando Iannucci, peliculă ce a stârnit controverse în Rusia, unde a fost interzisă. În timpul proiecţiei, Dan Barna, liderul USR, a strâns semnături pentru campania „#Fărăpenali”.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/peste-doi-ani-cetatea-rasnov-va-arata-complet-diferit-967710

Lasă un răspuns