Peste 350.000 de turişti la Cetatea Râşnov în 2015. Peste 300.000 de vizitatori în doar şase luni la Dino Park

0
894
Cetatea Râşnov a avut anul în 2015 un număr record de turişti, 363.000 cu peste 120.000 mai mulţi decât în 2014. Un rol important a avut şi cremaliera inagurată în iulie 2015, dar şi deschiderea parcului cu dinozauri lângă cetate. Cetatea poate fi vizitată zilnic între orele 9.00 şi 19.00. Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. O plimbare cu cremaliera costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.
Cetatea Râşnov datează de 1335, când a reuşit să rămână în picioare în timpul unei invazii a tătarilor. Cu ziduri puternice de peste doi metri grosime, cetatea a rezistat tuturor asalturilor şi a salvat viaţa oamenilor care s-au adăpostit aici. Este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. În cetate s-au filmat mai multe pelicule celebre printre care „Dacii“ (1966) şi „Nemuritorii“ (1974) ale lui Sergiu Nicolaescu. În toamna lui 2014, cetatea a devenit din nou platou de filmare pentru pelicula americană „Vlad The Impaler” (Vlad Ţepeş: Imperiul sângelui).
Cetatea_Rasnov_-_strada_(interior)

Parcul cu dinozauri, o investiţie de mare succes Parcul cu dinozauri, o investiţie privată cu fonduri europene, s-a dovedit a fi un magnet pentru turişti. A avut 300.000 de vizitatori în doar şase luni, deoarece s-a deschis în iunie 2015. Parcul dispune, pe lângă traseul cu 46 de dinozauri, de trasee de aventură şi locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori în care se desfăşoară ateliere de pictură şi desen şi două locuri în care se pot servi mâncare şi băuturi.

De asemenea, în parc se pot organiza petreceri aniversare. Practic un tur al Dino Parc reprezintă o excursie de-a lungul a 350 de milioane de ani. Primii sunt dinozaurii care au trăit acum 400 de milioane de ani, iar pe rând pe rând se dezvăluie apoi cei mai tineri. Ultimul, dar şi cel mai celebru, T.REX, încheie turul spectaculos. Fiecare dinozaur are şi o plăcuţă specială, iar vizitatorii pot afla când a trăit, ce mânca, ce duşmani avea şi care sunt dimensiunile lui, înclusiv greutatea. Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru un adult şi de 22 de lei pentru copii. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani, intrarea este gratuită. Dino Parc Râşnov mai are şi alte două atracţii pentru vizitatori: două cinematografe, dintre care unul 9D, şi posibilitatea de a vizita parcul pe timp de noapte.

Citeste mai mult: adev.ro/o0ua5t

Lasă un răspuns