Program impresionant la Festivalul de Film Istoric Râşnov 2016

0
888
Cea de-a opta ediţie a Festivalului de Film Istoric Râşnov (FFIR) va avea loc între 29 iulie şi 7 august 2016, perioadă în care în Cetatea Râşnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică şi în Piaţa Unirii din oraş vor fi proiectate peste 40 de producţii cinematografice, vor avea loc expoziţii, un târg de carte, peste 10 evenimente speciale şi şcoala de Vară Astra. Tema principală a FFIR 2016 este „(R)Evolution”.
„Ediţia de anul acesta cuprinde toate ingredientele necesare unui eveniment cultural memorabil, cu o selecţie de filme şi evenimente diverse, care răspund tuturor preferinţelor participanţilor. Tema este una puternică, (R)Evolution, pentru că ne dorim să marcăm momente importante din istoria mondială, dar şi din muzică şi film. De anul acesta, vom avea şi o nouă locaţie, Piaţa Unirii din Râşnov, unde vor avea loc evenimente marca FFIR, pentru că ne-am dorit să venim şi mai aproape de locuitorii din zonă”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râşnov. Programul include cel mai recent documentar al regizorului Radu Gabrea, „Împărăteasa roşie — Viaţa şi aventurile Anei”, producţie ce conţine mărturiile unor istorici şi politologi cunoscuţi, precum Robert Levy, Liviu Rotman, Adrian Cioroianu şi Vladimir Tismăneanu despre marcanta şi controversata personalitate istorică.
646x404

Citeste mai mult: adev.ro/o9l1rn

Lasă un răspuns