Evoluţie prin (R)evoluţie la Râşnov/ de Călin Hentea

0
811

Exact în locul unde acum o sută de ani Consiliul de coroană a decis intrarea României în Marele Război de partea Antantei, adică în salonul Cerchez din Palatul Cotroceni, pe 29 iunie 2016 a fost lansată cea de-a opta ediţie a Festivalului de Film Istoric de la Râşnov, o iniţiativă culturală unică de felul ei în această parte a Europei.

Organizatorii festivalului (Sorin Mândruţescu, Mihai Dragomir, Adrian Vestea, Nicu Pepene şi inevitabila Irina Margareta Nistor) nu au pretenţia de a rivaliza în vreun fel cu deja celebrul TIFF de la Cluj, cu Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu sau cu FILIT-ul de la Iaşi, ci doar de a oferi cinefililor şi iubitorilor de cultură o salată culturală de vară, „fără covor roşu, fără isterie şi fără breaking news”. Altfel spus, între 29 iulie şi 7 august, în perimetrul Cetăţii Râşnovului, în noul centru pietonal al oraşului, în cinematograful „Amza Pellea”, în Biserica evanghelică se vor desfăşura nu doar proiecţii de filme cu profil istoric, ci şi incitantele prelegeri ale Şcolii de vară ASTRA, expoziţii („Bilet de lup” – în cetate, „Frânturi de istorie” – în turnul Bathory), concerte de muzică elisabetană, dar şi de jazz (Dan Byron & Luiza Zan), târg de carte.

03-festival-1

mai mult la :  http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/evolutie-prin-r-evolutie-la-rasnov-de-calin-hentea-15519306

Lasă un răspuns