Râșnovul va fi legat de Brașov prin coridorul RATBV 200

0
750

Din 1 iulie 2019, râșnovenii nu vor mai veni la Brașov cu autobuzele sau microbuzele operatorilor privaţi, ci cu cele ale RATBV. Anunţul a fost făcut în 19 iulie de conducerea Asociaţiei Metropolitane de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public (AMDDTP), după o primă ședinţă de lucru cu cei 17 primari ai localităţilor în care vor ajunge autobuzele RATBV.

Din AMDDTP fac parte municipiile Brașov, Săcele și Codlea, orașele Râșnov, Ghimbav și Predeal, comunele Bod, Budila, Cristian, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni și Vulcan. Conform anunţului asociaţiei, la nivelul zonei metropolitane se vor înfiinţa 5 coridoare de transport, care vor sta la baza stabilirii traseelor finale. Fiecare dintre ele are un număr, respectiv 100, 200, 300, 400, 500, care vor constitui și baza viitoarelor numere ale traseelor. Râșnovul va face parte din coridorul 200 (Râșnov – Cristian – Brașov), iar toate liniile care vor lega această localitate de Brașov, pe diferite rute, vor avea indicativele 201, 202 etc, una dintre variantele analizate fiind ca o linie de transport în comun să treacă și prin Pârâul Rece.

„Potrivit celor din Asociaţia Metropolitană, se va lucra cu experţii de la BERD, iar în perioada următoare – termen estimat ianuarie 2019 – se vor finaliza analizele de trafic în ceea ce privește localităţile acoperite de transportul metropolitan, se vor stabili traseele, precum și costurile aferente extinderii serviciului de transport public. De abia după ce vor fi puse la punct toate aceste detalii, inclusiv standardul de cost rezultat per traseu, per călătorie, va interveni autoritatea locală”, a declarat primarul Râșnovului, Liviu Butnariu.

http://gazetaderasnov.ro/evenimente.html

Lasă un răspuns